Inspectoratul Școlar Județean Iași
inițiază în premieră programul Școala ALTFEL, de acasă:
În familie ne dezvoltăm, stăm acasă și ne protejăm !
În această perioadă care impune măsuri cu caracter excepțional pentru limitarea răspândirii infecției cu noul coronavirus, prin suspendarea cursurilor și a tuturor activităților extrașcolare în toate unitățile de învățământ, până când nu va mai fi pusă în pericol sănătatea elevilor, avem convingerea că timpul petrecut în familie poate fi folosit în mod eficient pentru ca părinții să-și cunoască mai bine copiii, să petreacă timp de calitate cu ei, să îi ajute să-și formeze sau să-și perfecționeze abilități de viață, să-i implice și să îi responsabilizeze în activitățile de zi cu zi.
Astfel, mai ales părinții care în această perioadă lucrează de acasă au oportunitatea de a interacționa mai mult cu copiii, de a le pune în valoare pasiunile și capacitățile în diferite domenii, de a le dezvolta competențe și abilități, cultivându-le interesul pentru activitățile casnice și oferindu-le experiențe utile și instructive diverse, practice, și în contextul învățării intergeneraționale, chiar dacă deplasările sunt limitate. Rolul părinților și al familiei în viața și educația copiilor este acum mai important decât oricând, în condițiile în care școala și activitățile sale s-au mutat exclusiv în spațiul online.
Intervalul 30 martie – 3 aprilie 2020 ar fi fost dedicat, în condiții normale - în 80% dintre unitățile de învățământ ale județului Iași - programului național de activități extrașcolare ,,Școala altfel”. Astfel, la inițiativa inspectorului școlar general, prof. dr. Genoveva Farcaș, echipa consiliului consultativ pentru activități educative, sub îndrumarea inspectorului școlar, prof. Alla Apopei, a creat un inventar de sugestii și argumente sub forma unei resurse educaționale deschise (R.E.D.), cu titlul ,,În familie ne dezvoltăm, stăm acasă și ne protejăm”, material care poate fi accesat pe pagina web a instituției: Clik aici
Acest material include multiple activități, grupate în capitole: modalități de organizare a programului în familie, activități de grădinărit, activități în bucătărie, activități casnice de organizare și amenajare a spațiului, activități de petrecere a timpului liber în familie sau jocuri de societate în familie cu adresabilitate către copiii de vârstă mică, dar și pentru elevii de gimnaziu sau liceu.
“Venind în sprijinul părinților, sugestiile de activități oferă alternative creative, pe cât de simple, pe atât de utile și relaxante de petrecere a timpului liber și de conectare intrafamilială, activități cu efecte importante pentru dezvoltarea unor comportamente de tipul responsabilității personale, autodisciplinei, cultivării emoțiilor pozitive, toleranței, solidarității, perseverenței în proiecte personale, păstrării rutinelor zilnice, valorificării timpului petrecut împreună în armonie.
Școala de acasă nu înseamnă doar interacțiune cu profesorii, comunicare on-line cu prietenii și colegii, ci presupune și angajarea fermă a copiilor și tinerilor în activități casnice și de petrecere a timpului în familie, mai puțin dezvoltate până acum, în contextul programului școlar obișnuit. Să ne folosim timpul pentru a-i dezvolta armonios pe copiii noștri, acasă!
Suntem conștienți că mai ales în această perioadă toți copiii și tinerii au nevoie de susținerea noastră, a adulților, de diversificarea activităților, astfel încât să evităm monotonia, stările de inerție și să susținem învățarea formală și nonformală, chiar dacă limitările impuse de starea de urgență afectează posibilitățile de socializare și dialog direct în cadrul claselor sau al cluburilor de activități.
Așadar, sfatul nostru este de a petrece mai mult timp împreună cu copiii, în familie, în măsura posbilităților, utilizând inclusiv sugestiile oferite de Inspectoratul Școlar Județean Iași, precum și alte resurse avizate, realizând activități utile și plăcute de învățare experiențială.” a precizat prof. dr. Genoveva Aurelia FARCAȘ, inspector școlar general.