CONTESTAȚII LA EXAMENUL DE EVALUARE NAȚIONALĂ, SESIUNEA 2022

În atenția candidaților la examenul de Evaluare Națională, sesiunea 2022

- CONTESTAȚII  -

 

Contestaţiile se depun în secretariatul LICEULUI CU PROGRAM SPORTIV IAȘI, în zilele de 23 iunie 2022 (în intervalul orar 16.00 - 19.00) şi 24 iunie 2022 (în intervalul orar 8.00 - 12.00).

Se va folosi doar tipizatul transmis de MINISTERUL EDUCAȚIEI pentru depunerea contestaţiilor (cerere-tip anexată).

Elevii care depun contestaţie vor completa cererea-tip, în care se menţionează că au luat la cunoştinţă că nota acordată ca urmare a soluţionării contestaţiei poate modifica, după caz, nota iniţială, prin creştere sau descreştere, fiind nota finală obţinută de candidat.

În cazul în care candidatul depune contestaţie la ambele probe, atunci acesta va completa două cereri, care se vor înregistra individual (nu se depune contestaţie pentru ambele discipline pe acelaşi formular).

Contestația va conţine două documente: cererea tip şi actul de identitate al candidatului (dacă sunt contestate ambele discipline, actul de identitate se ataşează la fiecare cerere). Pentru candidaţii care depun contestaţii şi nu au carte de identitate, se va depune certificatul de naştere.

Cererile pot fi depuse la secretariatul LICEULUI CU PROGRAM SPORTIV IAȘI sau pot fi transmise prin mijloace electronice, la adresa de e-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Informații

Este singurul liceu vocaţional cu profil sportiv din judeţul Iaşi şi se adresează elevilor cu vârste între 11 şi 18 ani, atât din mediul urban cât şi din cel rural, din judeţul Iaşi şi din judeţele limitrofe.
După absolvire, tinerii sportivi pot urma cu succes o formă de învăţământ superior, pot continua activitatea de performanţă la cluburile sportive de traditie din ţară şi din străinătate, au competenţele necesare inserţiei sociale, pot dezvolta cariere de succes.